Am revenit! Dupa o poate-prea-lunga pauza mi-am facut curaj sa scriu din nou. Pauza se datoreaza in mare parte noului meu loc de munca, care imi mananca din timp destul de mult. Asta nu inseamna ca in aceasta vreme nu am avut parte de experiente culinare inedite, ba din contra. Incepand de la firma de catering la care am fost abonat in primele doua saptamani pana la restaurantul cantina in care ma ghiftui in fiecare zi pe la ora 12:15. Despre partea de catering pot spune doar ca inca nu am gasit o firma pana acum care sa gateasca o mancare comestibila. Desi exista varietate, majoritatea felurilor de mancare sunt deseori puse sub semnul intrebarii. “O fi toppingul de pizza familly de azi facut cu resturile de ieri?”, este doar una din intrebarile puse in cantina firmei. Nu ma plang ca mancarea este proasta dar parca mai bine ti-ai aduce de acasa ceva gatit. In fine, concluzia este clara: cateringul degradeaza gusturile oamenilor. Si spun asta pentru ca colegii de birou m-au indrumat spre un restaurant/cantina la care de un bon de masa poti manca linistit mancare gatita ca la mama acasa (poate chiar mai buna). Salata de varza + piept de pui la gratar + pireu + 2 felii de paine + sare – piper < 1 Bon. Bineinteles ca in ecuatia de dinainte nu pun in calcul ambientul, dar simt ca nici nu trebuie sa o fac. E adevarat ca te inghesui pentru un loc si stai cu tava in mana cateva minute bune cateodata, dar merita. Din acelasi motiv al locurilor putine, se naste si conceptul de socializare fortata. Adica de multe ori ajung sa stau la masa cu oameni din piata, muncitori de santier sau alti colegi de breasla sau colegi din firma, lucru ce nu este rau deloc. As putea descrie acest loc ca “o ciorba de lume stand la coada dupa ciorbe”. Nu am sa dau numele acestei cantine deoarece nu fac recenzia localului ci mai degraba experienta mea din ultima luna. Dupa cum spuneam, am experimentat multe si pe langa asta am gatit lucruri noi pe care sper sa le impartasesc cat mai curand. (a se citi: cand am timp scriu rapid o reteta).
Inainte sa incep vreau sa le spun tuturor cititoarelor La multi ani! si sa le inmanez un ghiocel (din pacate fictiv) 
Broasted Chicken
Prima oara am auzit de Broasted Chicken acum vreo 10 ani, si de atunci si-a schimbat locatia de vreo 5 ori. De ce? Nu stiu, dar experienta de saptamana trecuta m-a luminat un pic. Dupa o seara in oras, afland ca unui prieten ii chioraiau matele, i-am spus ca singurul loc pe care il stiu deschis in zona e Broasted Chicken. Am mers acolo cu gandul ca ne luam ceva aripioare la pachet, cartofi la caserola etc., dar cand am ajuns acolo am realizat prea tarziu ca Chicken Broasted a ajuns deja restaurant. Jenati ca ne-am pus la masa si cu foame in noi, totusi am decis sa comandam. Pui sechuan x2 la 12,5 lei cu cartofi prajiti la 4 lei + bile de carftofi crocanti cu 6 lei (cele din poza), preturi bune pentru un restaurant.
Cand am primit mancarea insa parerea mea avea sa se schimbe rapid in rau. Tot ce am mancat a fost facut exclusiv din punga sau din ceva borcan de semipreparat. Puiul sechuan era sos Uncle Ben’s cu pui iar “bilele” colegului erau evident din punga. Dezamagirea imi vine din ideea ca nu-mi plac restaurantele care pretind ca sunt altceva decat sunt. In cazul de fata, Broasted Chicken este doar un fast food cu perdele dragute. Mi se pare normal sa mananc semipreparate de la un fast food, ca de aia e FAST, dar de la un “restaurant” am pretentia macar ca cineva sa incerce sa gateasca ceva. Al doilea motiv care ma intristeaza este falsa reclama pe care acestia o marketeaza. Citez: “Reteta Colonelului American, Puiul Fericit sau Puiul Rege n-au reusit sa egaleze PUIUL BROASTED”. Traducerea: KFC, Happy Chicken si Chicken King (toate din Timisoara) nu sunt la fel de bune. Problema mea este ca metoda de a gati puiul prin broasting necesita anumite licente din partea inventatorului cat si calificatii si oale specializate care se comercializeaza doar anumitor persoane (http://en.wikipedia.org/wiki/Broasting).
Aici intervine dilema mea: cum un restaurant care gateste din punga detine acest licente si pretinde ca e mai bun decat toate celelalte fast food-uri. In fine, concluzia e ca nu-mi plac astfel de restaurante / fast food-uri care spun ca sunt superioare multora cand defapt sunt doar niste gherete bine cosmetizate. Eu nu recomand nimanui acest restaurant. Daca doriti sa va lamuriti singuri, atunci puteti comanda la domiciliu: 0256/494848.
Cu ceva ani in urma, ai mei m-au chemat sa merg cu ei la Minis (25 de km de Arad) la ceva prieteni de familie. Bineinteles ca am refuzat, zicandu-mi ca nu prea am ce cauta la adunare de batranet si ca prefer sa stau pe acasa. Ma gandeam ca o sa ma plictisesc si ca nu prea e nimic de facut pe acolo. M-am inselat amarnic. Dupa mai multe tentative de a ma convinge am decis sa ii insotesc. Ajuns acolo, am realizat destul de repede de ce insistau. Locul este de o frumusete rara. Dar hai sa va vorbesc despre ce ar trebui sa va vorbesc. MANCARE. Pot spune ca, de fiecare data cand am mers acolo, au fost cateva persoane care tot timpul m-au impresionat prin felul lor de gati: de la ciorbe facute la ceaun, la fineturi care iti lasa gura apa, acesti oameni tot timpul au stiut sa vina cu ceva nou si sa gateasca lucruri de care eu nici nu am auzit. Prin fata ochilor mei s-au perindat multe feluri de mancare, dar astazi am sa va descriu doar cele de sambata trecuta.
Bineinteles ca am inceput cu o tuica buna 
care avea sa pregateasca intrarea pentru supa de rata. Peste supa de rata am turnat alta supa, de data aceasta de legume. Initial, credeam ca dupa supa de rata o sa fie ceva mai usor de mancat, dar am fost rapid contrazis. Friptura de porc si de rata, mamaliga, salata de cartofi, iahnie de fasole, un fel de sos ‘pesto’, merisoare au fost mancarurile care au umplut masa. Mi s-a spus ca sunt atatea feluri pentru ca sunt carnuri diferite si de aceea trebuie si garnituri diferite, dar acest lucru nu m-a oprit sa imi fac provizii pe farfurie. Da, recunosc ca sunt acea persoana care isi pune mult si cu nesimtire, dar nah… trebuie sa gust din tot si toate . Carnea de rata si de porc au fost excelente, mai ales ca le-am completat cu salata de cartofi si mamaliga cu sos pesto. Iahnia de fasole nu mi-a placut atat de mult, dar asta e si partea faina: cand mergi la Minis, ai de unde alege. Orice gusturi ai avea, 80% din lucrurile servite au sa te lase fara cuvinte. Nu stiu cum se face, dar acei oameni au dus gatitul la un alt nivel. Se pare ca senzatia serii au fost merisoarele pe care din pacate nu le-am incercat, dar din cate am auzit au fost exceptionale. Per total, pot sa zic ca a fost o experienta foarte placuta, cum sunt de fel toate experientele de la Minis de pana acum.
Probabil va intrebati de ce va spun toate astea voua. Va spun asta pentru ca Minis poate sa fie locul unde v-ati putea petrece acea mini-vacanta linistita, mai ales ca este la cativa kilometri de lacul Ghioroc (un fel de Mamaia pentru aradeni). Si, daca nu stiti unde sa stati, va dau un pont mic: Pensiunea Monica & Gheza – loc unde a cinat Kevin Costner .
Daca sunteti doar in trecere, atunci neaparat sa opriti cateva minute si sa va cumparati vin de Minis.
Ieri seara am avut ocazia de a lua cina la Marele Zid Chinezesc (Timisoara). Vin aici de mai mult timp si niciodata nu am fost dezamagit de mancarea servita. Ce-i drept, am mai comandat si lucruri care nu sunt pe gustul meu, dar niciodata nu pot sa zic ca am mancat rau, ci doar ca am fost prost inspirat. Pentru cei care nu au mai fost le recomand un meniu stas pe care eu il urmez aproape cu sfintenie 
– coltunasi prajiti, pui Sichuan (sau Gong Bao, platou incins) si orez cantonez. Acesta este doar un inceput menit sa va trezeasca interesul, iar daca sunteti curiosi si aveti un buget mai mare, atunci va recomand rata crocanta. Daca nu va plac coltunasii, va recomand rulourile de primavara . Mai nou am vazut ca au si meniuri gata stabilite, numai bune in caz de sunteti indecisi ce sa va comandati. Cam asta ar fi la capitolul mancare. In schimb, la capitolul local ma confrunt inca cu o dilema: oare este o traditie chinezeasca sa impodobesti in exces pana cand nu mai este spatiu de respirat sau doar e dorinta patronului sa ne arate latura lui artistica. Si inca o problema ar fi cea a lipsei spatiului de nefumatori, nu de alta, dar mi se pare greu sa mananci in fum chiar si daca esti fumator. In fine, per total eu zic ca merita bifat restaurantul. Daca va este lene sa va deplasati pana acolo va anunt ca se fac si livrari la domiciliu.
Dupa cum v-am promis: Pui Gong Bao
Restaurant Marele Zid
Str. Vasile Alecsandri Timisoara ~ Romania
Tel: +40-256-432188
Saptamana trecuta am avut ocazia sa iau masa in oras, mai exact m-am indopat la restaurantul Nora din Timisoara. Am auzit de el foarte demult de la un prieten, acum 3-4 ani, dar abia in vara acestui an am avut ocazia sa-l ‘testez’.
Prima impresie? E locul perfect in care mergi sa mananci cu micul compromis ca oamenii ce il frecventeaza nu sunt pe gustul meu: cocalari, pitipoance si alte mutatii genetice. Oricum nu sunt in exces, dar sunt prezenti si deobicei galagiosi (indiferent de locatie). Eu am avut noroc si am prins restaurantul mai gol, posibil din cauza crizei , dar din pacate sunetul cocalarilor era inlocuit de un remix de all hits de anii 80-90, adica piese mixate intre ele sa sune ca o piesa continua. In fine, eram prea infometat sa tin cont de atmosfera, dupa cum spuneam, aici vii sa mananci nu sa savurezi atmosfera. Am ras scurt o ciorba de burta, sa spunem ca imi facusem incalzirea. Felul doi a fost: rulouri romanesti de pui cu orez cu legume asistat de sos brun de piper verde in exces, si cand spun exces spun toata sosiera. Am mai gustat fasole cu carnati, si pot sa zic ca a fost mult mai bun decat ce imi comandasem eu.
Un lucru e cert, la Nora mancarea este buna si cel mai important este ca au multe optiuni in meniu. Degeaba ai o atmosfera superba ca restaurant daca meniul tau e aproape gol. Ca sa concluzionez vreau sa spun ca Nora este genul de restaurant unde mergi sa mananci bine, mult si cateodata cu riscul de a avea o companie in jur mai proasta, dar peste care se poate trece cu vederea.
Acest post se adreseaza atat oamenilor care nu stiu sa gateasca nici macar un sandwich, cat si celor carora le e dor de o paine cu ou ca la mama acasa. Recent, mai exact ieri seara, neavand mare lucru prin frigider, m-am gandit sa-mi fac paine cu ou. Rezultatul a fost destul de imbucurator, fiecare felie rontaita aducandu-mi aminte de serile din timpul scolii, cand indesam in mine paine cu ou si ungeam caietul care trebuia sa-l umplu cu bastonase. Cu siguranta mai sunt altii care imi impartasesc acest sentiment. Sunt un pic nostalgic, dar cine nu este atunci cand mananca paine cu ou.
Multe cunostinte se intreaba tot mai des cum de stiu sa gatesc. Cum un baiat poate sa gateasca si mai ales cum poate sa-i placa acest lucru. De fiecare data le raspund: “prima oara a fost din necesitate apoi a inceput sa-mi placa”. Trebuie sa recunosc ca pana acum 2-3 ani am avut frica de aragaz. Probabil au fost de vina stirile de la ora 17 si lenea mea acuta de a incerca sa gatesc ceva. Toate acestea aveau sa se schimbe cand, pe neasteptate, ai mei au decis sa plece un weekend la prieteni si sa ma lase cu un frigider, apararent gol. Evident ca un expert ar fi putut hrani juma’ de tara cu ce se afla acolo. Totul a decurs decent pana pe la orele 23, cand am decis ca e timpul sa-mi infrunt frica si sa merg jos si sa incerc sa gatesc ceva pe aragaz. Astfel se facu ca intr-o seara frumoasa de august am reusit sa fac carnati cu cartofi prajiti (de doua ori). Rezultatul a fost destul de uleios dar foarte satisfacator.