Am mult de pregatit pentru facultate, deci nu va voi plictisi cu detaliile din excursia din weekend de la Cluj. Ce pot sa va spun este ca pe drumul de intoarcere am mers pe ruta Cluj – Alba Iulia – Deva – Lugoj – Timisoara, si bine ca am facut-o. In dimineata de duminica, dupa o noapte mai grea, eu si prietenii mei aveam o decizie destul de importanta de luat: ne comandam pizza si mancam inainte sa ne punem pe drum sau gasim un restaurant pe marginea soselei si ne ghiftuim cu ciorbe. Am ales sa mergem la risc si sa cautam ceva pe drum. Undeva dupa Aiud si inainte Alba Iulia, o reclama mare de pe marginea drumului ne-a captat atentia: Transilvania, Casa si Masa. Ce vrei mai mult de la o reclama decat un mesaj in forma lui cea mai primara. Doua elemente importante din buna intentie a ardelenilor puse una langa alta, au fost de ajuns sa ne convinga sa tragem masina in parcarea restaurantului. Look-ul restaurantului era unul destul de modern, curat, nou, ceea ce ne-a facut sa ne gandim ca am dat de ceva scump si poate nu o sa ne putem permite sa balotam. Evident ca aceste preconceptii aveau sa fie infirmate cand ne-au fost aduse meniurile. Ca sa nu o mai lungesc vreau sa va spun ca am mancat pe rupte ciorba, felul doi si salata si vreo 2 beri totul la 30 de lei. Farfurii pline – burti goale – farfurii goale – burti pline, cam asa pot sa descriu mica noastra incursiune la Restaurant Transilvania. Mancarurile cu care ne-am delectat au fost:

• ciorba de vacuta ardeleneasca
• ciorba cu perisoare
• ficat de pui cu pireu
• gordon bleu cu pireu
• cartofi parjiti cu ceafa de porc la gratar
• cartofi aurii cu ficat de pui pane

Nu pot sa concluzionez altfel decat ca in ardeal se mananca foarte bine, atat cantitativ cat si calitativ. Nu stiu de unde aceasta trasatura dar eu care sunt un gurmand de nestapanit o laud.

La multi ani si un an nou fara criza!

Nu am mai scris de mult, si asta pe motiv de lene, dar si din cauza ca am fost plecat. Am sa incerc sa sintetizez toata experienta mea culinara de la Craciun pana azi.

Craciunul:

Dupa cum ziceam si in postul anterior, de Craciun de obicei sunt supus la 3 mese, nu ca nu mi-ar conveni, dar este destul de greu pentru aparatul meu digestiv. Prima masa a fost destul de modesta, am balotat cateva chiftele, m-am aruncat la sunca cu hrean si telemea, apoi am inchis meniul cu terina (o specialitate a gazdei). Acasa am inceput cu sarmalele de la (*)mama lu’ Hera pe care le dipuiam in smantana. Apoi a venit felul doi, cartofi copti cu boia si ceapa, si pui intreg la cuptor (pregatit de mine inainte de a pleca la prima gazda). La a treia masa am trecut pe chestii pe baze de maioneza, salata de cartofi si oua umplute plus o bucatica mica de carnat. Asadar, ca sa concluzionez, pana la ora 12 aveam in mine destula mancare incat sa hranesc un trib mic din Nigeria. Din fericire nu am castigat olimpiada toxi-infectiei alimentare si nu m-am trezit pe nici un pat de spital cu un microfon sub nas. Pare-se ca sistemul meu digestiv a excelat si a demonstrat ca, desi rodat de o dieta proasta si alcool, a reusit sa-si faca treaba. Cam atat de Craciun, nimic special. Ah, ca si cadou am primit cartea lui Antonio Passareli (ala de la Danut SRL) deci o sa gatesc mai mult de acolo

Excursia:

Intre Craciun si Revelion am fost invitat de prietena mea la parintii ei (Alba Iulia) si la bunici (Campeni). Surprinzator, experienta mea culinara nu incepe pe tren, unde ar fi fost normal sa mananc un SENDVICI, ci mai degraba la destinatie. Nu ma intelegeti gresit, sandwich-uri mi-am facut dar imi este greu sa mananc in tren. E cam riscant dupa ce pui mana pe toate lucrurile alea hepatizate si bolite sa mananci un sandwich. In orice caz, mi-am dat seama ca marimea optima pentru o felie de paine dintr-un sandwich este de sub 1 cm. Nu ma intrebati de ce, doar luati-o ca atare, preparati si vedeti. Bun, prima masa am avut-o la destinatie, mai exact intr-un restaurant proaspat deschis din Alba Iulia numit Fort-H. Cred ca este destul de sugestiva locatia restaurantului: in cetate. Partea buna unui restaurant nou, este lumea putina de la inceput, preturile atractive si mai ales dedicatia bucatarului pentru ceea ce gateste (unele restaurante dupa un succes masiv mai uita de calitate). Pot sa spun ca am mancat foarte bine. Mi-am luat un pui in sos de piper verde cu cartofi prajiti si ceva muraturi. Meniul parea gol, dar dupa aceea mi-am dat seama ca defapt orice fel de carne putea fi gatita in orice sos. La masa s-a mai luat un pui cu sos de ciuperci, un cascaval pane, si o sabie cavalereasca (platou) ce consta in carnet bun, de toate felurile, fript si infipt intr-o sabie care la randul ei era infipta in ceva masa de lemn.
A doua experienta culinara din excursie a fost una fara mestecat ci mai mult mirosit. Probabil va intrebati cum este posibil sa mananci fara sa mesteci. Raspunsul este simplu: te urci pe un minibus spre Campeni si adulmeci mirosurile taranilor ce urca in el, mirosuri atata de puternice incat le gusti. Nu vreau sa fiu rau sau sa ma cred superior, dar cand mirosi a telemea, sau ragai un carnat cu pita tocmai terminat in minibus, cred ca ai o problema de evolutie. Inteleg obiceiurile de la tara si conditiile fiecaruia, dar cred ca o pasta de dinti sau o minima decenta isi poate permite fiecare. Drumul in microbuzul aromelor a durat 2 ore si tin sa mentionez ca nu m-am simtit deloc bine dar a fost un fel de calire, un fel de a ma readuce la gusturile primare. Singurul lucru la care ma gandeam pe autobuz era ca bunicii prietenei mele sa ma astepte cu racituri sau fierturi. Norocul a fost de partea mea. Am fost intampinati cu o masa care m-a surprins total:

• oua umplute
• salata de beuf
• branzeturi si legume
• supa de pui
• pireu cu un munte de snitele, carnati, gratare

Inca odata aparatul meu digestiv a fost pus la test si – surprinzator – a dat randament. Adevarul este ca nici macar piramidele din Ghiza nu se puteau compara cu piramida de carne ce zacea printre dunele de pireu (prea poetic, imi dau si eu drumul acum). De acelasi meniu am avut parte pe parcursul sederii noastre, neputand termina nici macar jumatate din cat s-a gatit atunci pentru noi. Pe drumul de intoarcere spre Alba Iulia mirosurile au fost mai slabe, asta facandu-ma sa ma gandesc daca oare nu am ajuns sa fiu ca cei din autobuz. Norocul meu ca deodorantul de sub brat mi-a confirmat ca nu e asa.
Experienta mea culinara din excursie s-a terminat cu trei feluri de mancare total diferite si nemaincercate pana acuma: peste marinat, creier pane si peste murat. Daca primele doua mi-au placut cat de cat, a treia nu mi-a placut deloc. Pestele marinat era un fel de gulas de cod un pic prea concentrat pentru mine, dar bun per ansamblu. Daca pestele l-am ras sub 6 minute, creierul pane a trebuit sa fie abordat altfel. Prea gelatinos pentru a fi mancat simplu… am descoperit ca se integreaza perfect daca este pus intre doua felii de paine sub forma de sandwich. Pestele murat nu m-a atins deloc din pacate. Cam asta a fost experienta mea culinara din excursie, una placuta, care m-a facut sa inteleg un pic bunataturile ardenelenesti, dar, cel mai important, ideologia lor de a-ti oferi tot ce au fara a cere nimic in schimb.

Viroza intestinala – indigestia – toxi infectia alimentara:

Nu sunt medic si nu stiu care din cele mai sus mi se potriveste conditiei mele fizice pe care am avut in noapte de Revelion. Ziua de 31 decembrie cat si noaptea de 1 ianuarie au insemnat pentru mine chinul de pe lume. Pe cand altii erau la chefuri si balotau mancare si bautura eu eram acasa cu un 38, o sticla de apa plata si cateva stixuri incercand sa-mi revin. Nu stiu de la ce, cum sau cand am luat virusul, ce era, dar nu va recomand la nimeni sa aveti parte de asa ceva. Ca un sfat prietenesc pentru anul 2010 va sfatuiesc sa va spalati pe maini inainte de a manca, aveti grija ce va luati de la fast food-uri, mancati cu moderatie si mai mult ca sigur ca nu o sa aveti probleme de genul acesta (desi unele dintre bolile acestea se iau si pe calea aerului). Chiar daca experienta mea a fost una de cacat si la propriu si la figurat, pot spune ca am scos ce e mai bun din ea. Am petrecut revelionul impreuna cu familia mea dupa mult timp, m-am curatat stomacal, am intrat in anul nou resetat si am realizat ca te poti simti bine (moral) si cu stixuri si apa plata.

Pentru ca nu vreau sa inchei brusc vreau sa va mentionez cateva rezolutii de anul nou in domeniul culinar pe care vreau sa le aplic in 2010:

• sa gatesc cel putin doua supe chinezesti
• sa creez retete proprii cat mai multe si mai utile pentru voi
• sa reimprospatez site-ul si sa dau lenea la o parte
• sa imi cumpar o tigaie wok decenta si nu mizeriile din Real, Kaufland, Auchan etc.
• sa incep sa gatesc cu produse romanesti ieftine (care de multe ori sunt net superioare celor de import)
• sa ma apuc de prajituri cu toate ca nu imi place sa le mananc
• sa ajut cat mai multi oameni sa gateasca chiar daca li se pare ca nu este asa de important

~ La multi ani! ~

(*) Sarmalalele lu’ mama lu’ Hera – o legenda printre cunoscutii mei, mama lu’ Hera este cea care ne facea sarmalele cand mergeam la munte. Atat de mici si de bune incat le mancai cu mana ca pe alune. Posibil cele mai bune din Timisoara.