myMerinde

Mai sunt noua zile pana la Craciun si deja simt in aer mirosul de sarmale. Trebuie sa ma pregatesc din timp, sa fiu antrenat, gata de atac pentru orice meniu ce imi va fi prezentat. Ca o regula de baza, in seara de Craciun stomacul meu trebuie sa se ocupe de trei mese, mai precis: masa la o prietena de familie, masa in familie si masa unui prieten de-al meu. Posibil ca pentru unii sa sune exagerat si pentru unii sa sune ca o incalzire de amator. Am mai vazut la televizor oameni care au balotat metri intregi de carnati de sfintele sarbatori si dupa aceea s-au intrebat de ce trebuie sa stea in spital pana de revelion. Oricum ce-i sigur e sigur, romanul chiar si in plina criza va gasi o metoda de a manca mai mult decat poate duce. Nu vreau sa par superior, fiindca si eu mananc de Craciun parca ar fi sfarsitul lumii, dar vreau sa evidentiez aceasta calitate a noastra. Cum furnica are scris in ADN ca poate sa isi care de zece ori greutatea asa si orice roman are scris in ADN-ul lui cantitatea pe care o poate manca de Craciun. Din pacate nu tot timpul genetica corespunde cu situatia reala.
In fine destula biologie, sa trecem la lucruri seriose. Daca tot ne pricepem sa mancam mult de Craciun propun sa facem si o Olimpiada. Inscrierea se face pe niste criterii simple:

• sa ai fata de om care poate da un interviu de pe un pat de spital (asta in caz de castigi)
• sa ai resursele sa poti sa mananci de crapi
• sa detii cel putin o diploma care atesta ca ai mancat o ruda de un metru de carnat in mai putin de o ora
• sa ai peste 18 ani

Concursul consta intr-o singura proba destul destul de simpla. Candidatul trebuie sa manance pana ce se trezeste in pijama cu un microfon de la ProTv in figura. Atunci va sti sigur ca a castigat.

Din lipsa de inspiratie am facut Ciuperci Hirosima (nu cautati pe net ca am inventat eu numele).

Daca tot am inceput sa vorbesc ieri despre restaurante, azi voi continua prin a descrie experienta mea la un alt restaurant din Timisoara. Localul cu pricina se numeste Savoy si e in incinta hotelului cu acelasi nume. Ca sa ajungi la el e destul de complicat: in primul rand, nu scrie nici unde ca ‘aici este restaurant’; mai mult, se afla undeva la subsolul hotelului. Designul interior nu pare sa iasa din tipare, un design de bun gust ce nu impresioneaza cu nimic, curat si aerisit (lucru greu de gasit la restaurantele din ziua de astazi). Din pacate locul era gol, fiind doar doua mese ocupate, dintre care una de mine.
Destul cu designul, sa trecem la lucruri serioase! Ce am mancat? M-am aruncat – pentru ca nu eu plateam – la Muschiuletul husarului, cu orez cu ciuperci si cascaval. Am crezut ca voi fi dat pe spate de catre bucatar, dar sincer sa fiu nu am fost impresionat mai deloc. Nu vreau sa fiu rau, caci a fost destul de bun, dar la capitolul cantitate/pret acest restaurant sta prost. Portia mica m-a facut sa regret ca mi-am luat vita si nu ceva mai ieftin (si mai mult) cum ar fi pui. Urasc restaurantele care servesc portii ’sample’. In rest, totul a decurs normal, dar nu iesit din comun. Am mai gustat:

• pui in sos de lamaie – bunicel, fiind retinut fata de sosurile ingrosate prea mult cu faina)
• rata cu sos brun de piper verde – cel mai bun fel de mancare
• vinete pane – nu stiu de ce, dar nu pot sa le inteleg

Per total restaurantul e decent, cel mult poti servi aici o cina retrasa dar mai mult nu as recomanda.

Trebuie sa recunosc ca niciodata nu am gatit atat de mult ca aseara. Fara ajutor cred ca as fi stat o dupa masa intreaga. E greu sa gatesti pentru noua persoane, nu fiindca e mult de preparat ci din cauza proportiilor. La snitele e simplu, dar daca incerci sa faci un gulas sau o ciorba trebuie sa-ti schimbi reteta. Cineva mi-a sugerat ca ar fi mai simplu sa dublez cantitatea de ingrediente. Nu stiu ce sa spun… am facut cum mi-au spus simturile si a iesit bine. Lumea s-a bucurat de o masa buna si s-a saturat pana la refuz.
Este o bucurie enorma sa stii ca cineva apreciaza ceea ce tu faci cu pasiune! Meniul de aseara a fost simplu: Paine cu usturoi, Gulas, Chicken Strips pane cu Mamaliga si Sos de Ciuperci. Gulasul, din pacate, nu mi-a iesit atat de pastos precum doream… defapt niciodata nu-mi iese. De ce? Inca nu stiu, dar cand voi afla voi posta reteta. Cu toate acestea, am sentimentul ca lumea s-a simtit bine chiar si cu o supa de gulas. Defapt, daca e bun si lumea mananca cu pofta, ce mai conteaza cum a iesit…
Un mic pont: daca vreodata vei incerca sa gatesti gulas, foloseste Gulas de Manzat la caserola de la Kaufland.