Saptamana trecuta am avut ocazia sa iau masa in oras, mai exact m-am indopat la restaurantul Nora din Timisoara. Am auzit de el foarte demult de la un prieten, acum 3-4 ani, dar abia in vara acestui an am avut ocazia sa-l ‘testez’.
Prima impresie? E locul perfect in care mergi sa mananci cu micul compromis ca oamenii ce il frecventeaza nu sunt pe gustul meu: cocalari, pitipoance si alte mutatii genetice. Oricum nu sunt in exces, dar sunt prezenti si deobicei galagiosi (indiferent de locatie). Eu am avut noroc si am prins restaurantul mai gol, posibil din cauza crizei 
, dar din pacate sunetul cocalarilor era inlocuit de un remix de all hits de anii 80-90, adica piese mixate intre ele sa sune ca o piesa continua. In fine, eram prea infometat sa tin cont de atmosfera, dupa cum spuneam, aici vii sa mananci nu sa savurezi atmosfera. Am ras scurt o ciorba de burta, sa spunem ca imi facusem incalzirea. Felul doi a fost: rulouri romanesti de pui cu orez cu legume asistat de sos brun de piper verde in exces, si cand spun exces spun toata sosiera. Am mai gustat fasole cu carnati, si pot sa zic ca a fost mult mai bun decat ce imi comandasem eu.
Un lucru e cert, la Nora mancarea este buna si cel mai important este ca au multe optiuni in meniu. Degeaba ai o atmosfera superba ca restaurant daca meniul tau e aproape gol. Ca sa concluzionez vreau sa spun ca Nora este genul de restaurant unde mergi sa mananci bine, mult si cateodata cu riscul de a avea o companie in jur mai proasta, dar peste care se poate trece cu vederea.
Am sa incep cu nervii, ca sa ma scap rapid de vibratii negative. Aseara site-ul a cedat pentru o ora si am crezut ca crap. Pana la urma, se pare ca problema s-a remediat. Sper totusi ca pe viitor sa nu se mai intample. Ma tot gandesc daca cineva avea nevoie aseara urgent sa-si impresioneze gagica si sa-i gateasca niste paste. Ce facea ? In fine, acum totul se pare ca s-a stabilizat.
Toti acesti nervi se manifestau ieri la Food Party #2, unde am fost invitat sa fac un aperitiv. Cum baghetele cu usturoi le facusem cu o editie precedenta, am decis sa fac Oua Umplute. Nu mai gatisem pana acum reteta asta, dar am fost surprins de rezultat. Toata teoria cand gatesti oua umplute este sa fierbi ouale. Contrar vorbelor din popor, oul nu se fierbe. Pentru a prepara un ou fiert intai aducem apa la punctul de fierbere, apoi introducem oul si il gatim sub punctul de fierbere (6 minute pentru galbenus moale, 10-11 pentru tare). Atentie: temperatura apei va scadea cand se vor pune ouale, de aceea este necesar pentru cantitati mari de oua, cantitati mari apa. Cam atat de raportat din lumea aperitivelor.
Felul doi a fost Lasagna. Spre mirarea mea a fost buna si nu ma asteptam sa aibe un gust atat de autentic. De ce spun asta? Pentru ca prepararea ei a fost cu totul neobisnuita pentru mine. Nu am mai gatit Lasagnia pana acum, dar stiu din ce am citit cam care ar fi procesul. Fara sos bechamel si cu carnea preparata intr-un mod foarte ciudat, pot sa spun ca rezultatul a fost mai mult decat placut. Am golit doua farfurii, si as mai fi cerut-o si pe a treia, dar trebuia sa ma comport decent. :]
Azi m-am trezit pe la noua jumate, lucru ce stabileste recordul de ora de trezit pentru mine. Am zis ca, daca tot sunt activ asa de devreme sa ma duc sa-mi iau niste croissante, dar mi-a cam trecut cheful dupa ce am vazut potopul de afara. Pacat 
… aveam un gem de capsuni extraordinar care ar fi completat la fix. Prima oara am mancat croissante in Germania la matusa mea care isi facea propriul gem de capsuni. Imi amintesc si acum, salivand pe tastatura, cum scotea tavile de croissante din cuptor. Halos fiind, tot timpul imi calculam in cap rata cu care mananca ceilalti si care este sansa sa indes in mine macar trei croissante. Nu stiu cum se intampla, dar de fiecare data plecam de la masa satisfacut. Am vrut sa ma incumet sa gatesc croissante, dar procesul este greu si dureaza vreo opt ore. Imi pare ca s-a oprit ploaia. Am plecat dupa ale mele. Revin cu update (chiar daca e negativ).
*UPDATE*: ‘Nu! Imi pare rau nu avem.’ T_T
Weekendul asta nu prea am avut chef de gatit… probabil din cauza vremii atat de mohorate. Totusi, aseara am fost la Real pentru cumparaturi, cand mi-a venit ideea de a face Hot Dogs. Eram intr-o excursie pe undeva prin Europa, cand am observat ca vanzatorii il preparau cu inca 2 ingrediente in plus: castraveti murati si ceapa, unii si varza calita. Dupa ce am ras vreo doi, am realizat brusc ca trebuie sa invat sa gatesc si eu. Asa ca, aseara, impins de unele amintiri, m-am pus sa fac Hot Dogs. Reteta a venit ca o bucurie, singura problema fiind salata chinezeasca a-la Song-Du care nu prea mi-a iesit. Cam atat am de raportat din acest weekend.
PS: A venit toamna, trebuie sa incep cu retele de sezon. 
Nu vi s-a intamplat niciodata sa mergeti la cineva acasa, sa serviti cina, dar sa nu o puteti manca? Desi mi se intampla rareori, mai tot timpul ma bucur de cina, fie ea si dezastruoasa. De obicei aplic tactica multa paine, adica tot ce infulec, o fac cu paine. Cu multa paine te saturi mai repede, daca te saturi mai repede, mananci mai putin, daca gazda intreaba de ce nu ai mancat tot poti sa te scoti spunand ‘destul de bun, dar eu manc multa paine, obicei prost’. Intr-un fel e o tactica rea, dar daca stai sa te gandesti, defapt ii faci gazdei un favor. Multi nu pot sa accepte adevarul ca reteta pe care au pregatit-o nu a iesit bine. De multe ori, incercand sa impresioneze pe cineva, gafeaza: ori pun multe condimente, ori pun o tona de ardei iute, ori combina toate chestiile gatite la un loc. Totusi, in deplasare trebuie sa fii politicos. O alta tactica este sa mananci inainte de a merge la cina, desi am avut cazuri in care am regretat, eu fiind plin, iar potolul, foarte gustos.
Pentru mine este o experienta de a manca la altcineva acasa, nu pentru ca mi-e lene sa-mi gatesc acasa, ci mai mult din curiozitatea pe care o am fata de gusturile altora. Cartofii prajiti sunt referinta mea cand nu mananc acasa. E foarte interesant sa vezi cum, desi reteta este la fel, rezultatul este altul. Unii fac cartofii mai uleiosi, altii ii frig in tigaie, altii pun cartofi congelati in cuptor si nu ulei. Nu vreau sa devin mare filozof aici, dar cred ca o parte din personalitatea noastra se transpune in reteta cand o gatim. Si atunci imi pun intrebarea: daca merg in deplasare si mancarea e prost gatita, ce pot spune despre personalitatea gazdei?
Mananc ce gatesti si iti spun cine esti
Ieri i-am propus prietenei mele sa comandam o pizza, insa ea a avut o idee mai buna: “hai sa facem una”. Intodeauna am fost retinut in a gati retete care stiam ca le-am ratat inainte, pizza fiind una dintre ele. Problema? Aluatul! Dupa mine aluatul este cel mai important lucru cand faci o pizza. Blatul de pizza este baza pe care bucatarul isi da drumul creatiei si inventeaza o noua reteta de pizza. Asa ca, ieri dupa masa, m-am hotarat sa incerc sa fac aluat de pizza. Spre surprinderea mea blatul de pizza este banal de facut (cel putin dupa reteta pe care am facut-o).
Intr-un bol am pus 2 cani de faina, apoi drojdie (la plic de la Kaufland), 3 lingurite de ulei, 2 lingurite de sare. Am amestecat bine, iar apoi am pus treptat apa. Nu mai stiu cata apa, dar principiul este simplu. Pui treptat apa si amesteci pana ce aluatul devine ca o pasta. Blatul trebuie sa fie elastic, sa nu se lipeasca si sa aiba o consistenta buna. Dupa aceea am inceput sa framant aluatul. Cand era lipicios mai adaugam putina faina iar apoi mai framantam. Ideea unui blat bun consta in framantarea sa. Am framantat ieri peste 10 minute, adaugand faina (pusesem initial prea multa apa) constant pentru a obtine un blat non-lipicios. Dupa 10 minute am facut o bila din blat si am pus-o intr-un vas cu un prosop deasupra. Cam doua ore l-am lasat sa se umfle, iar rezultatul a fost excelent. Nu imi venea sa cred ca am reusit in sfarsit sa fac un blat de pizza bun. De aici totul a fost simplu: am intins un sos de rosii peste, apoi am presarat cu ciuperci si felii de salam, iar peste am ras cascaval. Dupa aceea am pus pizza aproximativ 10-15 minute la cuptor. Pot sa spun ca am mancat ca un fomist. Nimic nu a mai ramas din ea, poate cateva margini.
Intr-un fel, sunt mandru ca am reusit sa fac un blat de pizza banal, desi gandul ca mai am mult pana sa obtin reteta perfecta imi mai taie din elan. In orice caz, sper sa va foloseasca experienta mea si daca nu ati facut pizza pana acum APUCATI-VA!
Am zis sa postez o metoda usoara de a gati orez la microunde. Stiu ca unii o contesta, dar pentru incepatori este foarte utila. Va trebuie doua lucruri in bucatarie: o iena (vasul acela din sticla cu capac) si un cuptor cu microunde. O regula de baza cand gatim orez este sa dublam cantitatea de apa fata de cantitatea de orez, adica la 1 pahar de orez adaugam 2 pahare de apa. In iena pui orezul, apa, o lingurita de sare si una de ulei. Imi place sa adaug si un cub de concentrat de pui sau de vita, si ciuperci taiate marunt. La inceput vei fi sceptic si vei crede ca ai facut o ciorba de orez, dar nu panica. Acopera iena cu capacul ei, apoi pune-o in microunde la 15 minute pe cel mai inalt grad de gatire. Dupa 15 minute verifica orezul. Daca mai este apa, lasa-l inca 5 minute, daca nu poti sa-l servesti. E important sa sarezi bine apa in care vei coace orezul. Odata fiert, orezul nu mai absoarbe deloc sarea si o sa aibe un gust ciudat.