myMerinde

Inainte sa incep vreau sa le spun tuturor cititoarelor La multi ani! si sa le inmanez un ghiocel (din pacate fictiv)

Broasted Chicken

Prima oara am auzit de Broasted Chicken acum vreo 10 ani, si de atunci si-a schimbat locatia de vreo 5 ori. De ce? Nu stiu, dar experienta de saptamana trecuta m-a luminat un pic. Dupa o seara in oras, afland ca unui prieten ii chioraiau matele, i-am spus ca singurul loc pe care il stiu deschis in zona e Broasted Chicken. Am mers acolo cu gandul ca ne luam ceva aripioare la pachet, cartofi la caserola etc., dar cand am ajuns acolo am realizat prea tarziu ca Chicken Broasted a ajuns deja restaurant. Jenati ca ne-am pus la masa si cu foame in noi, totusi am decis sa comandam. Pui sechuan x2 la 12,5 lei cu cartofi prajiti la 4 lei + bile de carftofi crocanti cu 6 lei (cele din poza), preturi bune pentru un restaurant.

Cand am primit mancarea insa parerea mea avea sa se schimbe rapid in rau. Tot ce am mancat a fost facut exclusiv din punga sau din ceva borcan de semipreparat. Puiul sechuan era sos Uncle Ben’s cu pui iar “bilele” colegului erau evident din punga. Dezamagirea imi vine din ideea ca nu-mi plac restaurantele care pretind ca sunt altceva decat sunt. In cazul de fata, Broasted Chicken este doar un fast food cu perdele dragute. Mi se pare normal sa mananc semipreparate de la un fast food, ca de aia e FAST, dar de la un “restaurant” am pretentia macar ca cineva sa incerce sa gateasca ceva. Al doilea motiv care ma intristeaza este falsa reclama pe care acestia o marketeaza. Citez:  “Reteta Colonelului American, Puiul Fericit sau Puiul Rege n-au reusit sa egaleze PUIUL BROASTED”. Traducerea: KFC, Happy Chicken si Chicken King (toate din Timisoara) nu sunt la fel de bune. Problema mea este ca metoda de a gati puiul prin broasting necesita anumite licente din partea inventatorului cat si calificatii si oale specializate care se comercializeaza doar anumitor persoane (http://en.wikipedia.org/wiki/Broasting).

Aici intervine dilema mea: cum un restaurant care gateste din punga detine acest licente si pretinde ca e mai bun decat toate celelalte fast food-uri. In fine, concluzia e ca nu-mi plac astfel de restaurante / fast food-uri care spun ca sunt superioare multora cand defapt sunt doar niste gherete bine cosmetizate. Eu nu recomand nimanui acest restaurant. Daca doriti sa va lamuriti singuri, atunci puteti comanda la domiciliu: 0256/494848.

Imi pare rau pentru ca am lasat site-ul sa stagneze dar m-am angajat, si odata cu acest eveniment timpul personal s-a redus dramatic. Dar, din orice lucru rau (in cazul asta timpul putin) am scos o parte buna, aceea de a studia arta culinara de la birou. Da, stiu ca pare fortat, dar mi-am dat seama ca exista multi care stau la birou in fiecare zi sau sunt pe teren si au nevoie de mancare. Bineinteles ca cei cu banet sau cu posturi bine platite ori mananca un meniul zilei ori primesc catering, dar oare ce se intampla cu ceilalti (je inclus). E simplu: ne facem un sandwich sau apelam la butic, hai poate chiar ceva kebapuri, shaorme sau alte minuturi. Din tot ce am intalnit pana acum pot sa va spun ca meniurile angajatilor sunt foarte variate, de aceea am facut si un top al celor mai frecvente feluri de mancare pe care le-am intalnit:

1) Sandwich-ul de acasa

Fie ca e sandwich-ul acela cu ceva snitel care impute toata geanta, fie ca e ala care lasa firmituri de marimea chitelelor, sandwich-ul adus de acasa este cea mai buna alegere pe care o poti face cand vrei sa mananci ceva bun. Fie ca il mancam la gradi, fie ca il furam de la altcineva la scoala, fie ca suntem studenti si nu avem bani de felii de pizza sau ca suntem munictori, sandwich-ul de acasa este un fel de alfa si omega al vietii noastre de ‘angajat’.

2) Cornul si iaurtul/chefir/ sau orice chestie de baut acro-lactato

Trebuie sa recunosc ca am facut misto de cei cu mustata de la iaurt (ma gandesc la ce e mai rau si prost) si ca i-am desconsiderat pentru meniul posac pe care il adopta. Asta pana cand am inmuiat si eu cornul in ceva chefir. Cele doua bunataturi creeaza o dependenta de care se scapa doar cu o indigestie foarte grava sau evident cu implementarea unui program de catering . Cred ca acest tandem se trage din radacinile noastre la tara sau, cine stie, poate chiar din placere, desi ma indoiesc ca cineva ar manca la pranz acasa un corn si un chefir.

3) Patiseriile

- “Bah merg jos la Covrigei, vrei ceva? O merdenea ceva?” Suna cunoscut? Daca da, atunci probabil ca firma ta se bucura de o locatie destul de buna care are in apropiere o patiserie. In zilele fara sandwich dar cu ceva marunt prin buzunare ar merge o merdenea. Doar eu imi aduc aminte cand, la o fosta firma unde eram angajat, imi cautam prin haine sau pe masa monede de 5 mii sau de 1 mie ca poate poate strangeam de niste pogacele. Din pacate produsele fainoase si munca de birou ne dau carat pe stomac.

4) Caserolele

Desi le-am intalnit mai rar, ele co-exista alaturi de cele de mai sus. Din cand in cand pe la birou cineva se gandeste ca sa isi aduca ceva gatit de acasa. Poate o fi avut chef sa gateasca sau poate i-a ramas de o seara dinainte, cert e ca atunci cand cineva vine cu caserola la servici, toata lumea se uita si adulmeca din priviri recipientul din plastic.

5) Fibrobar si alte minuni

Cred ca fiecare firma cu un numar peste 10 angajati are o persoana care mananca ceva extrem de prost gen fibrobar. De obicei aceasta persoana trece neobservata pana o vedem retragandu-se in bucutarie (sau spatiul unde se mai arde o pipa, o cafa, alea alea) si scotand din buzunar un baton de ciocolota. Nu stiu de ce inca mai exista unii oameni care cred ca daca mananca fibrobaruri si corny sau alte minunatii, automat o sa slabeasca, ba mai mult o sa slabeasca la locul de munca ca acasa si asa nu au timp.

6) Pleskavita, kebaburi si shaorme

Sfanta treime carnoasa este probabil o optiune de scurta durata mai ales pentru cei care lucreaza la birou. Sa pleci juma’ de ora de la comp si sa te intorci cu botul unsuros si un ranjet satul ce emana aburi de usturoi, e o experienta neprielnica pentru colegii de munca. Se poate asimila cu o intalnire in orash cu o persoana care tocmai a terminat de mancat chiftele si le-a stins cu cola. NEPLACUT.
Si daca tot vorbim de shaorme, trebuie sa mentionez ca recent m-am ghiftuit din piata Iosefin cu o shaorma mare care consta in: lipie, carne, maioneza, varza, sos usturoi si a costat 9 lei. Prima teapa si (sper) ultima pe anul 2010 in materie de mancat. P.S.: Mi-a fost si jena sa intreb daca fac picant sau dulce.

Am mult de pregatit pentru facultate, deci nu va voi plictisi cu detaliile din excursia din weekend de la Cluj. Ce pot sa va spun este ca pe drumul de intoarcere am mers pe ruta Cluj – Alba Iulia – Deva – Lugoj – Timisoara, si bine ca am facut-o. In dimineata de duminica, dupa o noapte mai grea, eu si prietenii mei aveam o decizie destul de importanta de luat: ne comandam pizza si mancam inainte sa ne punem pe drum sau gasim un restaurant pe marginea soselei si ne ghiftuim cu ciorbe. Am ales sa mergem la risc si sa cautam ceva pe drum. Undeva dupa Aiud si inainte Alba Iulia, o reclama mare de pe marginea drumului ne-a captat atentia: Transilvania, Casa si Masa. Ce vrei mai mult de la o reclama decat un mesaj in forma lui cea mai primara. Doua elemente importante din buna intentie a ardelenilor puse una langa alta, au fost de ajuns sa ne convinga sa tragem masina in parcarea restaurantului. Look-ul restaurantului era unul destul de modern, curat, nou, ceea ce ne-a facut sa ne gandim ca am dat de ceva scump si poate nu o sa ne putem permite sa balotam. Evident ca aceste preconceptii aveau sa fie infirmate cand ne-au fost aduse meniurile. Ca sa nu o mai lungesc vreau sa va spun ca am mancat pe rupte ciorba, felul doi si salata si vreo 2 beri totul la 30 de lei. Farfurii pline – burti goale – farfurii goale – burti pline, cam asa pot sa descriu mica noastra incursiune la Restaurant Transilvania. Mancarurile cu care ne-am delectat au fost:

• ciorba de vacuta ardeleneasca
• ciorba cu perisoare
• ficat de pui cu pireu
• gordon bleu cu pireu
• cartofi parjiti cu ceafa de porc la gratar
• cartofi aurii cu ficat de pui pane

Nu pot sa concluzionez altfel decat ca in ardeal se mananca foarte bine, atat cantitativ cat si calitativ. Nu stiu de unde aceasta trasatura dar eu care sunt un gurmand de nestapanit o laud.

Mai sunt noua zile pana la Craciun si deja simt in aer mirosul de sarmale. Trebuie sa ma pregatesc din timp, sa fiu antrenat, gata de atac pentru orice meniu ce imi va fi prezentat. Ca o regula de baza, in seara de Craciun stomacul meu trebuie sa se ocupe de trei mese, mai precis: masa la o prietena de familie, masa in familie si masa unui prieten de-al meu. Posibil ca pentru unii sa sune exagerat si pentru unii sa sune ca o incalzire de amator. Am mai vazut la televizor oameni care au balotat metri intregi de carnati de sfintele sarbatori si dupa aceea s-au intrebat de ce trebuie sa stea in spital pana de revelion. Oricum ce-i sigur e sigur, romanul chiar si in plina criza va gasi o metoda de a manca mai mult decat poate duce. Nu vreau sa par superior, fiindca si eu mananc de Craciun parca ar fi sfarsitul lumii, dar vreau sa evidentiez aceasta calitate a noastra. Cum furnica are scris in ADN ca poate sa isi care de zece ori greutatea asa si orice roman are scris in ADN-ul lui cantitatea pe care o poate manca de Craciun. Din pacate nu tot timpul genetica corespunde cu situatia reala.
In fine destula biologie, sa trecem la lucruri seriose. Daca tot ne pricepem sa mancam mult de Craciun propun sa facem si o Olimpiada. Inscrierea se face pe niste criterii simple:

• sa ai fata de om care poate da un interviu de pe un pat de spital (asta in caz de castigi)
• sa ai resursele sa poti sa mananci de crapi
• sa detii cel putin o diploma care atesta ca ai mancat o ruda de un metru de carnat in mai putin de o ora
• sa ai peste 18 ani

Concursul consta intr-o singura proba destul destul de simpla. Candidatul trebuie sa manance pana ce se trezeste in pijama cu un microfon de la ProTv in figura. Atunci va sti sigur ca a castigat.

Din lipsa de inspiratie am facut Ciuperci Hirosima (nu cautati pe net ca am inventat eu numele).

coada

Iata ca au fost si alegerile prezidentiale si romanii au mers in numar mare la vot. Nu vreau sa fac politica pentru ca nu tine de foame, in schimb vreau sa va impartasesc o idee care mi-a venit in timp ce m-a uitam la alegeri, aceea de a vinde mancare oamenilor ce stau la coada. Sunt sigur ca, daca ai avea burta plina, deciziile tale in privinta candidatului ar putea sa se schimbe. Oricum, ideea este sa scoti bani de pe amaratii care stau la coada cu sandwichuri aduse de acasa. E un proiect care cred ca ar merge pe timp de criza. Stiu ca ce voi spune in continuare ar fi condamnabil, dar aceasta metoda banala de a face bani s-ar aplica si la urmatoarele cozi: cozi de medicamente, cozi la RDS, cozi la platit gazul (doar dimineatza), cozi la posta si cozi la WC la festivalul berii. Poate suna ireal, dar trebuie sa va puneti in pielea celui care sta la coada: “Bah, mi-e foame… stau la coada asta de 30 de minute. Nu am mancat nimic, ca a trebuit sa ma grabesc, ca sa ajung la timp aici la platit. Astia oare nu au sandwichuri? Unde dracu e buticu’? Oare mosu’ din fata imi tine locul pana vin? Ia ui’ la asta cu cosu’ cu sandwichuri”. Problema rezolvata. Faci un sandwich acasa si daca il dai cu un marunt de 2 lei iti scoti practic banii investiti. Mai mult, pentru cozile de la pranz faci supe taiwaneze (VIFON) la pahar, si daca o duci la un alt nivel (astea pentru cozile de la Cadastru si alte institutii hardcore) chiar poti creea un meniu decent. Meniul totusi nu trebuie sa contina mancaruri ce necesita tacamuri. Nu poti vinde gratare la o coada, desi simt ca pe undeva prin judetele mai sudice acest lucru nu mai este o nouatate. In acelasi timp, mancarea pe care o prepari trebuie sa aibe rolul de a calma spiritele. Cu totii stim cazul cand mergem la posta sa luam un timbru, stam la coada de 30 de minute ca exact inaintea noastra sa inceapa scandalul ‘Doamna stau aici de 20 de minute si nu faceti nimic. Din banii nostri sunteti platiti si uite cum va comportati. Un pic de obraz nu aveti ca suntem si noi bolnavi.’ Daca persoana de dinainte ar fi ras scurt un sandwich cu sunca si cu cascaval altcumva ar fi decurs conversatia. In plus, cand manci timpul trece mai repede, rezulta ca si sentimentul ca stai demult la coada se diminueaza. Oricum ideea este inca in faza incipienta dar imi propun sa o dezvolt. Daca obtin rezultate va anunt, poate chiar deschidem un lant de fast-food de cozi.

AM TAIAT PORCUL. Aceste cuvinte le vei auzi mai mult in perioada asta decat declaratiile din campania electorala. Da, am taiat si eu porcul si nu, nu am asistat la executie. Se pare ca cel care se ocupa de toata chestia asta s-a plictisit si ne-a facut surpriza sa treaca porcul in nefiinta si apoi in carnat, cu 24 de ore mai devreme. E bine… nu sunt curios cum moare un porc. Am vazut cand eram mic, imaginea mi s-a imprimat bine pe retina, si nu cred ca e nevoie sa o reimprospatez. Asa ca, sambata, pe o vreme ploioasa, am plecat la Minis (langa Arad) sa iau ce mi se cuvine. Recolta pentru mine nu a fost impresionanta, cele primite fiind apreciate mai mult de ai mei. In fine, experienta a fost una plictisitoare si scarboasa pe alocuri. Mutat carne dintr-un vas in altul, carat clisa, vazut urechi, picioare si alte elemente de filme de groaza. Partea faina avea sa fie dupa mutatul de produse dintr-un recipient in altul. Pentru ca am ratat masa dedicata taierii porcului, am prins doar ramasitele: varza calita, un bidon de 5 L de tuica de mere, o sticla de 1 L de tuica de prune, 2 sticle de vin de masa. La astea am mai adaugat caltabos, jumari si ceapa. Un ospat destul de salbatic si strain pentru mine, cu consecintele de rigoare. Lucrulul care trebuie sa-l mentionez neaparat este varza calita. Am mancat genul de varza calita care te face sa-ti schimbi viziunea asupra vietii. Evident ca ieri am incercat sa simulez acasa dar fara noroc. Promit ca o sa revin cu reteta cand imi reuseste.
Dar sa revenim la subiectul taierii porcului. Observ ca de la an la an aceast event devine mai mult o obligatie decat o traditie. Parca imi imaginez: “Ce faci sambata? Vii la concert? / Nu bah imi pare rau tre sa tai porcul!”. Anual, frigiderul meu arata de parca as lucra pentru Hannibal Lecter. Organe, urechi, muschi si carnuri stau agatate prin firgider si beci ca intr-un abator mic. Intr-un fel, e placut sa stii ca esti asigurat in cea ce priveste carnea proaspata. Daca stau sa compar culorile unui cotlet de Ghita de la Minis si unul de PORC-Nr.45009 din nu stiu ce ferma industrializata, ma deprim. Porcul pentru a avea o carne buna trebuie sa duca o viata de porc. Sa fie pleznit peste fund, calarit de copiii din sat, alungat cu matura, batjocorit si cel mai important ucis intr-o maniera balcanica calarit de un taran care bea de 3 ore tuica. Asa se produce carnea aia ‘de carnat’ cu care te indopi cu ocazia ‘nasterii Lui’ si care iti cade asa bine la ficat incat il imbatranesti cu 2 ani la fiecare inghitirura. In fine, per total a fost o experienta placuta din care nu am invatat mare lucru decat ca in varza calita trabuie sa pun mult marar si boabe de piper negru.

Ieri dupa un meniul zilei la Song-Du (supa/salata chinezeasca/orez/pui cu ciuperci 15RON) am hotarat cu un prieten sa mergem la Iulius Mall (Timisoara). Mai bine zis la noua extensie a mall-ului. Primul punct de interes, evident HYPERMARKETUL AUCHAN, care arata la fel de cacacios ca si METRO (pardon de expresie). In fine, o sa-l studiez altadata in detaliu, din punct de vedere al produselor… acum vreau sa va vorbesc despre noul food court.
Prima impresie a fost decenta, un loc mare dar posac, din cauza putinilor oameni veniti sa manance. Am inceput cu sectorul KFC, MADO, 3F care a ramas acelasi cu mentiunea ca 3F si-a schimbat ‘look-ul’. Acum a devenit ‘genuine romanian cuisine since 1995′ si are tot felul de meniuri destul de bune. Bineinteles ca acest sector era cel mai vizitat, mai precis KFC, unde pitipoancele isi manjeau unghiile tatuate cu pesmet de Chicken Strips.
In celalat sector oamenii erau mai grijulii. Nimeni nu se arunca la clatitarie si la asa zisul Kartofel lumea iara se intreba ce poate sa-si ia. Pleskavita Sarbeasca era vizitat doar de umbrele oamenilor flamanzi care mergeau la Napoleon, o aditite noua pentru Almondo Foodcourt. De mentionat noul Papri, care este un fast food Unguresc (Gulas 12 RON), pe care intentionez sa-l abordez in viitorul apropiat.
In ultimul sector dupa un hibrid de KidsLand se afla si un restaurant/fastfood grecesc care si el saracul era pe stand by. E criza si lumea nu se arunca la tzatziki si alte minuni dinastea. Per total, noul foodcourt este doar o cantina unde Mallarii isi recapata energia ca sa mearga din nou la cumparaturi, dar si un loc unde se pot gasi oferte tentante pret/calitate. Parerea mea este ca merita macar o vizita. Daca gasiti ceva oferte bune va rog trimiteti-mi pe mail. Ahh, si ca sa fie un pic kitsch au pus steaguri la fiecare fast food ca sa spuna originea bucatariei.