myMerinde

Am revenit! Dupa o poate-prea-lunga pauza mi-am facut curaj sa scriu din nou. Pauza se datoreaza in mare parte noului meu loc de munca, care imi mananca din timp destul de mult. Asta nu inseamna ca in aceasta vreme nu am avut parte de experiente culinare inedite, ba din contra. Incepand de la firma de catering la care am fost abonat in primele doua saptamani pana la restaurantul cantina in care ma ghiftui in fiecare zi pe la ora 12:15. Despre partea de catering pot spune doar ca inca nu am gasit o firma pana acum care sa gateasca o mancare comestibila. Desi exista varietate, majoritatea felurilor de mancare sunt deseori puse sub semnul intrebarii. “O fi toppingul de pizza familly de azi facut cu resturile de ieri?”, este doar una din intrebarile puse in cantina firmei. Nu ma plang ca mancarea este proasta dar parca mai bine ti-ai aduce de acasa ceva gatit. In fine, concluzia este clara: cateringul degradeaza gusturile oamenilor. Si spun asta pentru ca colegii de birou m-au indrumat spre un restaurant/cantina la care de un bon de masa poti manca linistit mancare gatita ca la mama acasa (poate chiar mai buna). Salata de varza + piept de pui la gratar + pireu + 2 felii de paine + sare – piper < 1 Bon.  Bineinteles ca in ecuatia de dinainte nu pun in calcul ambientul, dar simt ca nici nu trebuie sa o fac. E adevarat ca te inghesui pentru un loc si stai cu tava in mana cateva minute bune cateodata, dar merita. Din acelasi motiv al locurilor putine, se naste si conceptul de socializare fortata. Adica de multe ori ajung sa stau la masa cu oameni din piata, muncitori de santier sau alti colegi de breasla sau colegi din firma, lucru ce nu este rau deloc.  As putea descrie acest loc ca  “o ciorba de lume stand la coada dupa ciorbe”. Nu am sa dau numele acestei cantine deoarece nu fac recenzia localului ci mai degraba experienta mea din ultima luna. Dupa cum spuneam, am experimentat multe si pe langa asta am gatit lucruri noi pe care sper sa le impartasesc cat mai curand. (a se citi: cand am timp scriu rapid o reteta).

Imi pare rau ca am lasat iar site-ul in paragina, dar recent am devenit clasa muncitoare si nu am mai avut timp sa scriu nimic. Sper ca odata ce intru in rutina sa pot sa ma ocup mai mult de website. Dar gata cu regretele!!! Saptamana trecuta am avut ocazia sa merg impreuna cu familia la Pomo D’oro. Bineinteles ca am inceput analiza inca de cand am coborat din masina. Primul lucru observat era bannerul restaurantului. Un scris sec cu rosii in loc de O-uri ce zicea Pomo D’oro. Instant m-am gandit ca are sa fie o seara esuata intr-un restaurant cu mancare proasta. In fine, am zis sa intram doar venisem sa mancam cu totii, deci in cel mai rau caz scriu pe blog ca am mancat prost. Carcoteala mea s-a ameliorat in momentul in care a venit meniul, care desi arata de parca e facut la masina de scris continea destul de multe feluri de mancare. Mi-am luat vita cu sos de porcini si rizzoto Pomo D’oro. Eram foarte sceptic ca o sa primesc ceva bun avand in vedere preconceptiile mele anterioare. Toata aceasta carcoteala si pre-dezgust a fost rapid stearsa cand a sosit mancarea. Nu am mai vazut un muschi de vita mai mare si mai bine gatit ca acesta in toata Timisoara. Mai mult, rizzoto-ul nu are termeni de comparatie. Aproape ca m-am simtit rusinat ca am avut gandurile acelea puerile de la inceput. As vrea sa va pot descrie ce am simtit dar este greu de reprodus. De la prietena mea am gustat farfale cu somon, o mancare care iti schimba valorile. Tot a fost extraordinar de bun, ba chiar i-am spus chelneritei sa-i spuna bucatarului ca a gatit cel mai bun rizzoto din viata mea. Am fost practic marcat de cate arome poate sa aiba un amarat de orez. Oricum, nu are sens sa va povestesc cat de bine am mancat, ci trebuie ca voi sa mergeti acolo sa incercati pe papilele voastre. Va anunt ca, desi preturile sunt un pic mai piperate (dar mai ieftine ca in alte Restaurante italienesti din Timisoara), ele se justifica absolut. Mancarea este atata de buna incat lejer faci abstractie de pipitele care stau si profita de pe bietii italieni batrani. Pentru cei care doresc sa mearga:

Str. Evilia Celebi, nr. 16, Timisoara – Timis
Tel: 0256-498018, 0730-027488

P.S. : Poza de imagine reda este facuta exact din pozitia care stateam la masa.

Probabil o sa sune putin naiv, dar ati observat ce au urcat preturile?

Nu stiu cat de greu e sa hranesti o familie sau cat ar trebui sa fie preturile, dar vreau sa-mi exprim indignarea fata de unele lucruri care imi par ridicole. Unul dintre ele ar fi salata Iceberg cumparata “fresh” de la un supermarket in valoare de 5 lei. Sunt absurd? Nu cunosc realitatea? De unde pretul asta pentru o amarata de salata? O aduc cu avionul, il pun Beethoven pe plantatie? Sau poate ca am gresit eu super-hyper-marketul, desi cam toate vand aceleasi mizerii pompate cu steroizi. De aceea, cu ceva vreme in urma, confudam prunele cu corcodusele. Daca va mai amintiti perioada de dupa ‘90 cand lumea mai mergea dincolo (Germania) si se intorcea cu povesti de genul: “pfooai acolo stuguri sunt cat casa de mari si ieftini, si merele sunt imense”. Acum, aceleasi mere si aceiasi struguri, umflati cu te miri ce chimicale, ajung sa ne creeze probleme. Ati spune ca pot sa ma duc in piata sa imi iau legume si fructe proaspete si ieftine, dar din pacate realitatea e ca putini mai comercializeaza lucruri autohtone facute in gradina de la tara. Si hai sa fim seriosi: cati dintre noi prefera rosia ciobita in favoarea rosiei pline de culoare cu pielita fina de parca s-ar da cu Dove? Oricum, am impresia ca ne-am indepartat mult de la unele lucruri pe care le avem si le putem procura ieftin daca avem un pic de bunavointa. Si, ca sa fiu un pic rau, as spune ca acele bioshop-uri sunt niste chestii de fitze. Sunt niste magazine unde merg bogatii ca sa cumpere un castravete natural, doar fiindca le e frica sa nu fie vazuti in noroi prin piata. Sunt un pic indignat ca lumea pune botul la astfel de mizerii. Ce e Bioshop defapt? E o piata cu gresie, angajati imbracati frumos si alimente luate din piata, spalate si cosmetizate. Eu cred ca ar trebui sa incepem sa dam mai mult sens mersului la piata si ar trebui sa cumparam mai multe legume autohtone facute in gradinile taranilor din jurul oraselor. Chiar daca poate nu am fi atat de multumiti, eu cred ca in timp aceasta mentalitate va duce la lucruri mai bune. Cred ca daca ne mobilizam fiecare am putea schimba situatia. Suna poate copilaresc, dar fiecare din noi merita sa manance sanatos. Eu propun sa incercam sa gasim alternative la produsele astea facute prin nu stiu ce laboratoare si injectate cu fel de fel de nutrienti. Probabil schimbarea nu avea impact mare, dar rau nu are cum sa ne faca, mai ales fiindca e vorba de sanatatea noastra. Prima mea alternativa este sa incerc sa cumpar cat mai multe legume de la piata, preferabil autohtone sau, mai mult, sa fie produse de catre vanzator. Nu stiu cum este situatia in alte orase, dar la noi in Timisoara inca este speranta avand in vedere numarul pietelor. Weekend placut.

P.S. Weekend-ul asta nu am sa pot sa fac retetele votate pe Facebook deoarece am sa fiu in deplasare . Ramane pe marti o reteta de Pui Gong Bao (poate aveti sugestii) si poate pe vinerea viitoare una de lasagna.

BONUS CADOU: poza cu salata minune

Salata Iceberg

Multi dintre noi nu recunosc, dar destui o fac. Mancatul de pe jos este dovada clara a cat de pofticiosi putem fi si cat de rapizi suntem cand este vorba de mancat. Avand in vedere ca exista regula de trei secunde, am postat mai sus o imagine care sa faciliteze decizia de a manca pe jos.

Este ora 3:26 AM si acum am terminat de instalat noua forma a site-ului myMerinde. Sunt obosit, de aceea voi fi scurt si la subiect. Sper sa va placa noua platforma si sa o utilizati cu bune intentii (ma refer evident la comentarii rautacioase). Astept, bineinteles, cat mai multe sugestii din partea voastra pentru a va face experienta culinara cat mai placuta si pentru a va crea un mediu atractiv unde sa va petreceti timpul (mai ales daca intrati de la lucru ). Momentan, unele functionalitati ale site-ului sunt inca in limba engleza, dar cu timpul le voi schimba in romana.

La multi ani si un an nou fara criza!

Nu am mai scris de mult, si asta pe motiv de lene, dar si din cauza ca am fost plecat. Am sa incerc sa sintetizez toata experienta mea culinara de la Craciun pana azi.

Craciunul:

Dupa cum ziceam si in postul anterior, de Craciun de obicei sunt supus la 3 mese, nu ca nu mi-ar conveni, dar este destul de greu pentru aparatul meu digestiv. Prima masa a fost destul de modesta, am balotat cateva chiftele, m-am aruncat la sunca cu hrean si telemea, apoi am inchis meniul cu terina (o specialitate a gazdei). Acasa am inceput cu sarmalele de la (*)mama lu’ Hera pe care le dipuiam in smantana. Apoi a venit felul doi, cartofi copti cu boia si ceapa, si pui intreg la cuptor (pregatit de mine inainte de a pleca la prima gazda). La a treia masa am trecut pe chestii pe baze de maioneza, salata de cartofi si oua umplute plus o bucatica mica de carnat. Asadar, ca sa concluzionez, pana la ora 12 aveam in mine destula mancare incat sa hranesc un trib mic din Nigeria. Din fericire nu am castigat olimpiada toxi-infectiei alimentare si nu m-am trezit pe nici un pat de spital cu un microfon sub nas. Pare-se ca sistemul meu digestiv a excelat si a demonstrat ca, desi rodat de o dieta proasta si alcool, a reusit sa-si faca treaba. Cam atat de Craciun, nimic special. Ah, ca si cadou am primit cartea lui Antonio Passareli (ala de la Danut SRL) deci o sa gatesc mai mult de acolo

Excursia:

Intre Craciun si Revelion am fost invitat de prietena mea la parintii ei (Alba Iulia) si la bunici (Campeni). Surprinzator, experienta mea culinara nu incepe pe tren, unde ar fi fost normal sa mananc un SENDVICI, ci mai degraba la destinatie. Nu ma intelegeti gresit, sandwich-uri mi-am facut dar imi este greu sa mananc in tren. E cam riscant dupa ce pui mana pe toate lucrurile alea hepatizate si bolite sa mananci un sandwich. In orice caz, mi-am dat seama ca marimea optima pentru o felie de paine dintr-un sandwich este de sub 1 cm. Nu ma intrebati de ce, doar luati-o ca atare, preparati si vedeti. Bun, prima masa am avut-o la destinatie, mai exact intr-un restaurant proaspat deschis din Alba Iulia numit Fort-H. Cred ca este destul de sugestiva locatia restaurantului: in cetate. Partea buna unui restaurant nou, este lumea putina de la inceput, preturile atractive si mai ales dedicatia bucatarului pentru ceea ce gateste (unele restaurante dupa un succes masiv mai uita de calitate). Pot sa spun ca am mancat foarte bine. Mi-am luat un pui in sos de piper verde cu cartofi prajiti si ceva muraturi. Meniul parea gol, dar dupa aceea mi-am dat seama ca defapt orice fel de carne putea fi gatita in orice sos. La masa s-a mai luat un pui cu sos de ciuperci, un cascaval pane, si o sabie cavalereasca (platou) ce consta in carnet bun, de toate felurile, fript si infipt intr-o sabie care la randul ei era infipta in ceva masa de lemn.
A doua experienta culinara din excursie a fost una fara mestecat ci mai mult mirosit. Probabil va intrebati cum este posibil sa mananci fara sa mesteci. Raspunsul este simplu: te urci pe un minibus spre Campeni si adulmeci mirosurile taranilor ce urca in el, mirosuri atata de puternice incat le gusti. Nu vreau sa fiu rau sau sa ma cred superior, dar cand mirosi a telemea, sau ragai un carnat cu pita tocmai terminat in minibus, cred ca ai o problema de evolutie. Inteleg obiceiurile de la tara si conditiile fiecaruia, dar cred ca o pasta de dinti sau o minima decenta isi poate permite fiecare. Drumul in microbuzul aromelor a durat 2 ore si tin sa mentionez ca nu m-am simtit deloc bine dar a fost un fel de calire, un fel de a ma readuce la gusturile primare. Singurul lucru la care ma gandeam pe autobuz era ca bunicii prietenei mele sa ma astepte cu racituri sau fierturi. Norocul a fost de partea mea. Am fost intampinati cu o masa care m-a surprins total:

• oua umplute
• salata de beuf
• branzeturi si legume
• supa de pui
• pireu cu un munte de snitele, carnati, gratare

Inca odata aparatul meu digestiv a fost pus la test si – surprinzator – a dat randament. Adevarul este ca nici macar piramidele din Ghiza nu se puteau compara cu piramida de carne ce zacea printre dunele de pireu (prea poetic, imi dau si eu drumul acum). De acelasi meniu am avut parte pe parcursul sederii noastre, neputand termina nici macar jumatate din cat s-a gatit atunci pentru noi. Pe drumul de intoarcere spre Alba Iulia mirosurile au fost mai slabe, asta facandu-ma sa ma gandesc daca oare nu am ajuns sa fiu ca cei din autobuz. Norocul meu ca deodorantul de sub brat mi-a confirmat ca nu e asa.
Experienta mea culinara din excursie s-a terminat cu trei feluri de mancare total diferite si nemaincercate pana acuma: peste marinat, creier pane si peste murat. Daca primele doua mi-au placut cat de cat, a treia nu mi-a placut deloc. Pestele marinat era un fel de gulas de cod un pic prea concentrat pentru mine, dar bun per ansamblu. Daca pestele l-am ras sub 6 minute, creierul pane a trebuit sa fie abordat altfel. Prea gelatinos pentru a fi mancat simplu… am descoperit ca se integreaza perfect daca este pus intre doua felii de paine sub forma de sandwich. Pestele murat nu m-a atins deloc din pacate. Cam asta a fost experienta mea culinara din excursie, una placuta, care m-a facut sa inteleg un pic bunataturile ardenelenesti, dar, cel mai important, ideologia lor de a-ti oferi tot ce au fara a cere nimic in schimb.

Viroza intestinala – indigestia – toxi infectia alimentara:

Nu sunt medic si nu stiu care din cele mai sus mi se potriveste conditiei mele fizice pe care am avut in noapte de Revelion. Ziua de 31 decembrie cat si noaptea de 1 ianuarie au insemnat pentru mine chinul de pe lume. Pe cand altii erau la chefuri si balotau mancare si bautura eu eram acasa cu un 38, o sticla de apa plata si cateva stixuri incercand sa-mi revin. Nu stiu de la ce, cum sau cand am luat virusul, ce era, dar nu va recomand la nimeni sa aveti parte de asa ceva. Ca un sfat prietenesc pentru anul 2010 va sfatuiesc sa va spalati pe maini inainte de a manca, aveti grija ce va luati de la fast food-uri, mancati cu moderatie si mai mult ca sigur ca nu o sa aveti probleme de genul acesta (desi unele dintre bolile acestea se iau si pe calea aerului). Chiar daca experienta mea a fost una de cacat si la propriu si la figurat, pot spune ca am scos ce e mai bun din ea. Am petrecut revelionul impreuna cu familia mea dupa mult timp, m-am curatat stomacal, am intrat in anul nou resetat si am realizat ca te poti simti bine (moral) si cu stixuri si apa plata.

Pentru ca nu vreau sa inchei brusc vreau sa va mentionez cateva rezolutii de anul nou in domeniul culinar pe care vreau sa le aplic in 2010:

• sa gatesc cel putin doua supe chinezesti
• sa creez retete proprii cat mai multe si mai utile pentru voi
• sa reimprospatez site-ul si sa dau lenea la o parte
• sa imi cumpar o tigaie wok decenta si nu mizeriile din Real, Kaufland, Auchan etc.
• sa incep sa gatesc cu produse romanesti ieftine (care de multe ori sunt net superioare celor de import)
• sa ma apuc de prajituri cu toate ca nu imi place sa le mananc
• sa ajut cat mai multi oameni sa gateasca chiar daca li se pare ca nu este asa de important

~ La multi ani! ~

(*) Sarmalalele lu’ mama lu’ Hera – o legenda printre cunoscutii mei, mama lu’ Hera este cea care ne facea sarmalele cand mergeam la munte. Atat de mici si de bune incat le mancai cu mana ca pe alune. Posibil cele mai bune din Timisoara.

Intodeauna mi-a placut mancarea de pub. Nu cred ca am dat vreodata peste un pub cu mancare slaba. Ce-i drept, imi este greu sa mananc intr-un loc plin de fum, zarva si oameni, dar de data aceasta am avut noroc. Fiind luni seara, nimeni nu s-a aruncat sa vina la Beer and Bricks. Vreau sa spun ca in weekend, localul tinde sa devina un furnal neincapator unde cu greu gasesti loc sa stai, dar aseara era mai gol. Am inceput scurt cu un Skol la halba pe care o terminasem deja pe jumatate in timp ce citeam meniul. Retetele sunt putine, dar totusi trebuie sa retinem ca este un pub, nu restaurant. Mancarea vine ca o completare la nenumaratele beri luate la metru. Eu mi-am luat cartofi prajiti cu carnaciori picanti si prietena mea salata cezar si aripioare de pui. Initial am vrut Mix Frigarui dar nu aveau, apoi Snitel XL dar mi-a fost recomandat sa imi iau carnaciori deoarece snitelul era prea uscat(sau asa am inteles eu de la barmanita).
Ma bucur mult pentru ca nu au avut nimic din ce am vrut sa comand initial pentru ca acei carnaciori sunt extraordinari. Multi, buni si merg perfect cu bere, acesti carnaciori picanti nu te vor lasa balta. Daca mai ii completezi cu o portie de cartofi prajiti picanti poti sa spui ca mananci din rai. Aripioarele, in schimb, nu au fost excelente. Un pic prea crude pentru mine. Salata a fost normala, desi nu continea nici un dressing, era uscacioasa dar buna.
Verdict: bun, ieftin, perfect pentru o seara de luni, si mai ales pe langa bere. Totusi, nu recomand sa mergeti sa mancati acolo in weekend deoarece e plin. Sa beti cu prietenii da, dar sa mancati ar fi un chin.