Am revenit! Dupa o poate-prea-lunga pauza mi-am facut curaj sa scriu din nou. Pauza se datoreaza in mare parte noului meu loc de munca, care imi mananca din timp destul de mult. Asta nu inseamna ca in aceasta vreme nu am avut parte de experiente culinare inedite, ba din contra. Incepand de la firma de catering la care am fost abonat in primele doua saptamani pana la restaurantul cantina in care ma ghiftui in fiecare zi pe la ora 12:15. Despre partea de catering pot spune doar ca inca nu am gasit o firma pana acum care sa gateasca o mancare comestibila. Desi exista varietate, majoritatea felurilor de mancare sunt deseori puse sub semnul intrebarii. “O fi toppingul de pizza familly de azi facut cu resturile de ieri?”, este doar una din intrebarile puse in cantina firmei. Nu ma plang ca mancarea este proasta dar parca mai bine ti-ai aduce de acasa ceva gatit. In fine, concluzia este clara: cateringul degradeaza gusturile oamenilor. Si spun asta pentru ca colegii de birou m-au indrumat spre un restaurant/cantina la care de un bon de masa poti manca linistit mancare gatita ca la mama acasa (poate chiar mai buna). Salata de varza + piept de pui la gratar + pireu + 2 felii de paine + sare – piper < 1 Bon. Bineinteles ca in ecuatia de dinainte nu pun in calcul ambientul, dar simt ca nici nu trebuie sa o fac. E adevarat ca te inghesui pentru un loc si stai cu tava in mana cateva minute bune cateodata, dar merita. Din acelasi motiv al locurilor putine, se naste si conceptul de socializare fortata. Adica de multe ori ajung sa stau la masa cu oameni din piata, muncitori de santier sau alti colegi de breasla sau colegi din firma, lucru ce nu este rau deloc. As putea descrie acest loc ca “o ciorba de lume stand la coada dupa ciorbe”. Nu am sa dau numele acestei cantine deoarece nu fac recenzia localului ci mai degraba experienta mea din ultima luna. Dupa cum spuneam, am experimentat multe si pe langa asta am gatit lucruri noi pe care sper sa le impartasesc cat mai curand. (a se citi: cand am timp scriu rapid o reteta).
Imi pare rau ca am lasat iar site-ul in paragina, dar recent am devenit clasa muncitoare si nu am mai avut timp sa scriu nimic. Sper ca odata ce intru in rutina sa pot sa ma ocup mai mult de website. Dar gata cu regretele!!! Saptamana trecuta am avut ocazia sa merg impreuna cu familia la Pomo D’oro. Bineinteles ca am inceput analiza inca de cand am coborat din masina. Primul lucru observat era bannerul restaurantului. Un scris sec cu rosii in loc de O-uri ce zicea Pomo D’oro. Instant m-am gandit ca are sa fie o seara esuata intr-un restaurant cu mancare proasta. In fine, am zis sa intram doar venisem sa mancam cu totii, deci in cel mai rau caz scriu pe blog ca am mancat prost. Carcoteala mea s-a ameliorat in momentul in care a venit meniul, care desi arata de parca e facut la masina de scris continea destul de multe feluri de mancare. Mi-am luat vita cu sos de porcini si rizzoto Pomo D’oro. Eram foarte sceptic ca o sa primesc ceva bun avand in vedere preconceptiile mele anterioare. Toata aceasta carcoteala si pre-dezgust a fost rapid stearsa cand a sosit mancarea. Nu am mai vazut un muschi de vita mai mare si mai bine gatit ca acesta in toata Timisoara. Mai mult, rizzoto-ul nu are termeni de comparatie. Aproape ca m-am simtit rusinat ca am avut gandurile acelea puerile de la inceput. As vrea sa va pot descrie ce am simtit dar este greu de reprodus. De la prietena mea am gustat farfale cu somon, o mancare care iti schimba valorile. Tot a fost extraordinar de bun, ba chiar i-am spus chelneritei sa-i spuna bucatarului ca a gatit cel mai bun rizzoto din viata mea. Am fost practic marcat de cate arome poate sa aiba un amarat de orez. Oricum, nu are sens sa va povestesc cat de bine am mancat, ci trebuie ca voi sa mergeti acolo sa incercati pe papilele voastre. Va anunt ca, desi preturile sunt un pic mai piperate (dar mai ieftine ca in alte Restaurante italienesti din Timisoara), ele se justifica absolut. Mancarea este atata de buna incat lejer faci abstractie de pipitele care stau si profita de pe bietii italieni batrani. Pentru cei care doresc sa mearga:
Str. Evilia Celebi, nr. 16, Timisoara – Timis
Tel: 0256-498018, 0730-027488
P.S. : Poza de imagine reda este facuta exact din pozitia care stateam la masa. 
Inainte sa incep vreau sa le spun tuturor cititoarelor La multi ani! si sa le inmanez un ghiocel (din pacate fictiv)
Broasted Chicken
Prima oara am auzit de Broasted Chicken acum vreo 10 ani, si de atunci si-a schimbat locatia de vreo 5 ori. De ce? Nu stiu, dar experienta de saptamana trecuta m-a luminat un pic. Dupa o seara in oras, afland ca unui prieten ii chioraiau matele, i-am spus ca singurul loc pe care il stiu deschis in zona e Broasted Chicken. Am mers acolo cu gandul ca ne luam ceva aripioare la pachet, cartofi la caserola etc., dar cand am ajuns acolo am realizat prea tarziu ca Chicken Broasted a ajuns deja restaurant. Jenati ca ne-am pus la masa si cu foame in noi, totusi am decis sa comandam. Pui sechuan x2 la 12,5 lei cu cartofi prajiti la 4 lei + bile de carftofi crocanti cu 6 lei (cele din poza), preturi bune pentru un restaurant.
Cand am primit mancarea insa parerea mea avea sa se schimbe rapid in rau. Tot ce am mancat a fost facut exclusiv din punga sau din ceva borcan de semipreparat. Puiul sechuan era sos Uncle Ben’s cu pui iar “bilele” colegului erau evident din punga. Dezamagirea imi vine din ideea ca nu-mi plac restaurantele care pretind ca sunt altceva decat sunt. In cazul de fata, Broasted Chicken este doar un fast food cu perdele dragute. Mi se pare normal sa mananc semipreparate de la un fast food, ca de aia e FAST, dar de la un “restaurant” am pretentia macar ca cineva sa incerce sa gateasca ceva. Al doilea motiv care ma intristeaza este falsa reclama pe care acestia o marketeaza. Citez: “Reteta Colonelului American, Puiul Fericit sau Puiul Rege n-au reusit sa egaleze PUIUL BROASTED”. Traducerea: KFC, Happy Chicken si Chicken King (toate din Timisoara) nu sunt la fel de bune. Problema mea este ca metoda de a gati puiul prin broasting necesita anumite licente din partea inventatorului cat si calificatii si oale specializate care se comercializeaza doar anumitor persoane (http://en.wikipedia.org/wiki/Broasting).
Aici intervine dilema mea: cum un restaurant care gateste din punga detine acest licente si pretinde ca e mai bun decat toate celelalte fast food-uri. In fine, concluzia e ca nu-mi plac astfel de restaurante / fast food-uri care spun ca sunt superioare multora cand defapt sunt doar niste gherete bine cosmetizate. Eu nu recomand nimanui acest restaurant. Daca doriti sa va lamuriti singuri, atunci puteti comanda la domiciliu: 0256/494848.
Cu ceva ani in urma, ai mei m-au chemat sa merg cu ei la Minis (25 de km de Arad) la ceva prieteni de familie. Bineinteles ca am refuzat, zicandu-mi ca nu prea am ce cauta la adunare de batranet si ca prefer sa stau pe acasa. Ma gandeam ca o sa ma plictisesc si ca nu prea e nimic de facut pe acolo. M-am inselat amarnic. Dupa mai multe tentative de a ma convinge am decis sa ii insotesc. Ajuns acolo, am realizat destul de repede de ce insistau. Locul este de o frumusete rara. Dar hai sa va vorbesc despre ce ar trebui sa va vorbesc. MANCARE. Pot spune ca, de fiecare data cand am mers acolo, au fost cateva persoane care tot timpul m-au impresionat prin felul lor de gati: de la ciorbe facute la ceaun, la fineturi care iti lasa gura apa, acesti oameni tot timpul au stiut sa vina cu ceva nou si sa gateasca lucruri de care eu nici nu am auzit. Prin fata ochilor mei s-au perindat multe feluri de mancare, dar astazi am sa va descriu doar cele de sambata trecuta.
Bineinteles ca am inceput cu o tuica buna 
care avea sa pregateasca intrarea pentru supa de rata. Peste supa de rata am turnat alta supa, de data aceasta de legume. Initial, credeam ca dupa supa de rata o sa fie ceva mai usor de mancat, dar am fost rapid contrazis. Friptura de porc si de rata, mamaliga, salata de cartofi, iahnie de fasole, un fel de sos ‘pesto’, merisoare au fost mancarurile care au umplut masa. Mi s-a spus ca sunt atatea feluri pentru ca sunt carnuri diferite si de aceea trebuie si garnituri diferite, dar acest lucru nu m-a oprit sa imi fac provizii pe farfurie. Da, recunosc ca sunt acea persoana care isi pune mult si cu nesimtire, dar nah… trebuie sa gust din tot si toate . Carnea de rata si de porc au fost excelente, mai ales ca le-am completat cu salata de cartofi si mamaliga cu sos pesto. Iahnia de fasole nu mi-a placut atat de mult, dar asta e si partea faina: cand mergi la Minis, ai de unde alege. Orice gusturi ai avea, 80% din lucrurile servite au sa te lase fara cuvinte. Nu stiu cum se face, dar acei oameni au dus gatitul la un alt nivel. Se pare ca senzatia serii au fost merisoarele pe care din pacate nu le-am incercat, dar din cate am auzit au fost exceptionale. Per total, pot sa zic ca a fost o experienta foarte placuta, cum sunt de fel toate experientele de la Minis de pana acum.
Probabil va intrebati de ce va spun toate astea voua. Va spun asta pentru ca Minis poate sa fie locul unde v-ati putea petrece acea mini-vacanta linistita, mai ales ca este la cativa kilometri de lacul Ghioroc (un fel de Mamaia pentru aradeni). Si, daca nu stiti unde sa stati, va dau un pont mic: Pensiunea Monica & Gheza – loc unde a cinat Kevin Costner .
Daca sunteti doar in trecere, atunci neaparat sa opriti cateva minute si sa va cumparati vin de Minis.
Ieri seara am avut ocazia de a lua cina la Marele Zid Chinezesc (Timisoara). Vin aici de mai mult timp si niciodata nu am fost dezamagit de mancarea servita. Ce-i drept, am mai comandat si lucruri care nu sunt pe gustul meu, dar niciodata nu pot sa zic ca am mancat rau, ci doar ca am fost prost inspirat. Pentru cei care nu au mai fost le recomand un meniu stas pe care eu il urmez aproape cu sfintenie 
– coltunasi prajiti, pui Sichuan (sau Gong Bao, platou incins) si orez cantonez. Acesta este doar un inceput menit sa va trezeasca interesul, iar daca sunteti curiosi si aveti un buget mai mare, atunci va recomand rata crocanta. Daca nu va plac coltunasii, va recomand rulourile de primavara . Mai nou am vazut ca au si meniuri gata stabilite, numai bune in caz de sunteti indecisi ce sa va comandati. Cam asta ar fi la capitolul mancare. In schimb, la capitolul local ma confrunt inca cu o dilema: oare este o traditie chinezeasca sa impodobesti in exces pana cand nu mai este spatiu de respirat sau doar e dorinta patronului sa ne arate latura lui artistica. Si inca o problema ar fi cea a lipsei spatiului de nefumatori, nu de alta, dar mi se pare greu sa mananci in fum chiar si daca esti fumator. In fine, per total eu zic ca merita bifat restaurantul. Daca va este lene sa va deplasati pana acolo va anunt ca se fac si livrari la domiciliu.
Dupa cum v-am promis: Pui Gong Bao
Restaurant Marele Zid
Str. Vasile Alecsandri Timisoara ~ Romania
Tel: +40-256-432188
Probabil o sa sune putin naiv, dar ati observat ce au urcat preturile?
Nu stiu cat de greu e sa hranesti o familie sau cat ar trebui sa fie preturile, dar vreau sa-mi exprim indignarea fata de unele lucruri care imi par ridicole. Unul dintre ele ar fi salata Iceberg cumparata “fresh” de la un supermarket in valoare de 5 lei. Sunt absurd? Nu cunosc realitatea? De unde pretul asta pentru o amarata de salata? O aduc cu avionul, il pun Beethoven pe plantatie? Sau poate ca am gresit eu super-hyper-marketul, desi cam toate vand aceleasi mizerii pompate cu steroizi. De aceea, cu ceva vreme in urma, confudam prunele cu corcodusele. Daca va mai amintiti perioada de dupa ‘90 cand lumea mai mergea dincolo (Germania) si se intorcea cu povesti de genul: “pfooai acolo stuguri sunt cat casa de mari si ieftini, si merele sunt imense”. Acum, aceleasi mere si aceiasi struguri, umflati cu te miri ce chimicale, ajung sa ne creeze probleme. Ati spune ca pot sa ma duc in piata sa imi iau legume si fructe proaspete si ieftine, dar din pacate realitatea e ca putini mai comercializeaza lucruri autohtone facute in gradina de la tara. Si hai sa fim seriosi: cati dintre noi prefera rosia ciobita in favoarea rosiei pline de culoare cu pielita fina de parca s-ar da cu Dove? Oricum, am impresia ca ne-am indepartat mult de la unele lucruri pe care le avem si le putem procura ieftin daca avem un pic de bunavointa. Si, ca sa fiu un pic rau, as spune ca acele bioshop-uri sunt niste chestii de fitze. Sunt niste magazine unde merg bogatii ca sa cumpere un castravete natural, doar fiindca le e frica sa nu fie vazuti in noroi prin piata. Sunt un pic indignat ca lumea pune botul la astfel de mizerii. Ce e Bioshop defapt? E o piata cu gresie, angajati imbracati frumos si alimente luate din piata, spalate si cosmetizate. Eu cred ca ar trebui sa incepem sa dam mai mult sens mersului la piata si ar trebui sa cumparam mai multe legume autohtone facute in gradinile taranilor din jurul oraselor. Chiar daca poate nu am fi atat de multumiti, eu cred ca in timp aceasta mentalitate va duce la lucruri mai bune. Cred ca daca ne mobilizam fiecare am putea schimba situatia. Suna poate copilaresc, dar fiecare din noi merita sa manance sanatos. Eu propun sa incercam sa gasim alternative la produsele astea facute prin nu stiu ce laboratoare si injectate cu fel de fel de nutrienti. Probabil schimbarea nu avea impact mare, dar rau nu are cum sa ne faca, mai ales fiindca e vorba de sanatatea noastra. Prima mea alternativa este sa incerc sa cumpar cat mai multe legume de la piata, preferabil autohtone sau, mai mult, sa fie produse de catre vanzator. Nu stiu cum este situatia in alte orase, dar la noi in Timisoara inca este speranta avand in vedere numarul pietelor. Weekend placut.
P.S. Weekend-ul asta nu am sa pot sa fac retetele votate pe Facebook deoarece am sa fiu in deplasare . Ramane pe marti o reteta de Pui Gong Bao (poate aveti sugestii) si poate pe vinerea viitoare una de lasagna.
BONUS CADOU: poza cu salata minune
Salata Iceberg
Multi dintre noi nu recunosc, dar destui o fac. Mancatul de pe jos este dovada clara a cat de pofticiosi putem fi si cat de rapizi suntem cand este vorba de mancat. Avand in vedere ca exista regula de trei secunde, am postat mai sus o imagine care sa faciliteze decizia de a manca pe jos.